Flori si gradina

Sfaturi practice si utile pentru o grădină mai frumoasă

 

 

 

Grădinarii cu experienţă ştiu că este nevoie de câteva mici trucuri pentru a avea legume gustoase şi flori frumoase.

O parte din aceste secrete de grădinărit fac furori în rândul celor care îşi doresc să aibă rezultate sigure şi plante sănătoase, fiind vorba de soluţii practice, uşor de aplicat şi a căror testare nu implică nici un risc.

1.Păstraţi cojile de banane şi uscaţi-le la soare. Mărunţite şi plantate la baza plantelor de tomate vor ajuta la creşterea şi la dezvoltarea roşiilor suculente.

2.Aşezaţi pagini de ziar în jurul plantelor, apoi acoperiţi cu pământ sau cu mulci. În aşa fel, buruienile nu vă vor mai invada grădina, iar florile şi legumele vor creşte mai viguroase.

3.Cojile de usturoi şi de ceapă, acoperite cu apă şi puse într-un borcan trebuie lăsate timp de o săptămână, după care concentratul obţinut se stropeşte în locuri expuse invaziilor de afide (păduchi) sau păianjeni. Efectul va fi de eliminare a acestor dăunători.

4.Pentru a scăpa de melci, grădinarii spun că este util să puneţi în locurile unde aveţi probleme un vas mai mare, umplut cu bere. Moluştele se vor îneca în lichid, fiind nevoie doar ca a doua zi, de dimineaţă, să aruncaţi conţinutul bolurilor.

5.Pentru a avea varză sănătoasă, presăraţi scorţişoară deasupra plantei tinere pentru a „speria” viermii care adoră să devoreze frunzele fragede.tomato garden

6.Uneltele de grădină „lustruite” cu ceară folosită la curăţarea maşinilor vor fi mai uşor de curăţat de pământ.

 

7.Întotdeauna începeţi amenajarea unei grădini cu o schiţă pe hârtie în care să planificaţi împărţirea parcelelor. Plantele mai înalte se pun mai în spate, în timp ce „piticele” ar trebui să aibă locuri rezervate pe straturile din faţă.

8.Solul este cel mai important element care vă poate asigura bogăţia grădini. O analiza de sol este recomandată chiar şi grădinarilor amatori, fiind o metodă ideală pentru a investi ulterior în diferite îngrăşăminte speciale care vor completa „lipsurile”.

9.Un insecticid uşor de preparat poate fi cel în care se amestecă două linguri de săpun lichid cu un galon (3,7 litri) de apă. Soluţia este bună mai ales pentru a înlătura afidele.

10.Oţetul este „un antidot” pentru buruieni mult mai bun decât multe tratamente din marile magazine cu echipamente pentru grădină. Totuşi, trebuie avută mare atenţie la stropit, pentru că acidul acetic poate afecta iremediabil legumele, aşa că acestea trebuie protejate. Oţetul este recomandat pentru crăpăturile din ciment pe unde răsar ierburile nedorite.

 

Imagini pentru 10 sfaturi practice pentru o grădină mai frumoasă

 

Sursa: Agrointel.ro