Majoritatea florilor din grădini şi parcuri pe lângă frumuseţea şi parfumul pe care ni-l oferă au şi efecte terapeutice.
Bujorul,plantă perenă originară din Europa cultivată în scop ornamental datorită florilor sale frumoase dar şi în scop terapeutic.
Are rădăcina de forma unui tubercul cu multe ramificaţii, tulpina destul de dură şi groasă, înaltă de până la 60 cm, cu frunze compuse, mari de culoare verde şi florile mari, parfumate, de culoare albă, roz sau mov, cu stamine foarte lungi.
În medicina populară se folosesc florile şi rădăcina acestei plante datorită proprietăţilor analgezice, antispastice şi antidiareice.
Rădăcina ajută în calmarea durerilor de dinţi şi de cap, este recomandată în tratamentul epilepsiei, gutei, malariei, febrei şi afecţiunilor tractului gastro-intestinal.
Planta este folosită sub forma unor preparate homeopatice dintre care tinctura este un bun remediu în afecţiunile sistemului nervos central.
De asemenea ajută în cazuri de insomnie, gastrită, diaree, ulcer şi hemoroizi.
E bine să ştim că această plantă se foloseşte la recomandarea unui medic, în caz contrar dacă sunt depăşite anumite doze pot apărea stări de slăbiciune, ameţeală, diaree, greaţă şi vărsături.
În cultura chineză bujorul se numește Floarea Împăratului. Vechii greci numeau bujorii după Paeon, medicul zeilor greci.
Bujorul rămâne un simbol al prosperității, iar explicația este foarte simplă: inițial, el putea fi cultivat numai de cei bogați, care făceau parte din elita socială a Japoniei, astfel că floarea a fost imediat asociată cu bogăția. La greci existau legende care povesteau de puterile florii: se spunea că există niște forțe puternice în bobocii de flori care strălucesc în nopțile cu lună plină, iar bujorul se încadrează în acest criteriu.
Sursa: Radio Cluj
