Boala ficatului gras sau steatoza hepatică este o afecțiune caracterizată de depozitele de grăsime acumulate la nivelul ficatului.
Modificarea dietei și a stilului de viață pot rezolva această problemă. Ficatul gras poate fi de două feluri: alcoolic și non-alcoolic. Dacă boala ficatului gras în formă alcoolică are o cauză clară, în cazul celei non-alcoolice nu se cunoaște cauza, însă afecțiunea este mai frecventă la anumite persoane.
Ficatul gras poate fi de două feluri: alcoolic și non-alcoolic. Dacă boala ficatului gras în formă alcoolică are o cauză clară, în cazul celei non-alcoolice nu se cunoaște cauza, însă afecțiunea este mai frecventă la anumite persoane. Principalii aliaţi în lupta împotriva ficatului gras vor fi întotdeauna o dietă adecvată şi activitatea fizică. Nu există încă medicamente sau suplimente care, fară schimbarea stilului de viaţă, să vindece steatoza hepatică.
Ceaiul de păpădie, util în tratarea ficatului gras
Ceaiul de păpădie pare să fie cel mai eficient ceai pentru tratarea steatozei hepatice, eliminând toxinele și totodată grăsimile depozitate pe ficat. Mai mult decât atât, ceaiul de păpădie reglează și nivelul de colesterol din organism, reducând astfel riscul cardiovascular.
Prepară acest ceai dintr-o cană de apă fierbinte turnată peste 1 lingură de frunze de păpădie, pe care le vei lăsa timp de 5 minute să se infuzeze. Se recomandă consumul a două căni de ceai de păpădie pe zi, întotdeauna după masă. Pacienții cu pietre la rinichi, care suferă de gastrită sau ulcer ori care urmează tratamente pe bază de diuretice, precum și femeile însărcinate și cele care alăptează ar trebui să evite consumul de ceai de păpădie.
Ceaiul de armurariu, de ajutor în combaterea ficatului gras
Armurariul este un alt ceai eficient în tratarea ficatului gras, acesta stimulând eliminarea depozitelor de grăsime și ajutând la eliminarea straturilor de grăsime. Printre proprietățile sale benefice, armurariul combate și inflamația, care reprezintă o problemă pentru pacienții cu steatoză hepatică.
Bea 3 căni de ceai de armurariu pe zi, care se prepară astfel: la o cană de apă fierbinte se adaugă o lingură de semințe de armurariu și se lasă la infuzat. Gustul acestui ceai este amar, însă nu e indicat să fie îndulcit înainte de consum. Nici ceaiul de armurariu nu este recomandat femeilor însărcinate sau care alăptează, dar nici diabeticii și pacienții hipertensivi nu ar trebui să îl consume.
Ceaiul de lămâie, de folos în eliminarea grăsimilor și slăbire
Un ceai la îndemână, gustos și benefic pentru pacienții cu boală de ficat gras este și ceaiul de lămâie. Acesta ajută la detoxifierea ficatului și favorizează vindecarea bolii ficatului gras. În plus, ajută și la scăderea în greutate. Prepară acest ceai din apă fierbinte și 2-3 felii de lămâie și consumă-l dimineața, pe stomacul gol.
Ceaiul de cicoare ajută la curățarea ficatului
Cicoarea este renumită pentru abilitatea sa de a curăța ficatul. Încă de pe vremea Romei Antice această plantă era folosită pentru tratarea icterului, a afecțiunilor hepatice și a indigestiei. În prezent, ceaiul de cicoare este recomandat ca ajutor în buna funcționare a ficatului și a bilei, dar și pentru detoxifierea rinichilor.
O lingură de plantă uscată se adaugă în 250 ml de apă clocotită, se lasă un sfert de oră la temperatura camerei, apoi se strecoară. Se pot bea 2-3 căni de ceai de cicoare pe zi, cu o jumătate de oră înainte de mese.
Ceaiul verde contribuie la reducerea grăsimilor
Un studiu publicat în 2008 a confirmat faptul că ceaiul verde contribuie la combaterea ficatului gras și reduce totodată inflamația. O cană de ceai verde băută dimineața contribuie și la digestie, la energizare și la o mai bună concentrare. Caută un ceai verde de calitate, de preferat sub formă de frunze, nu la pliculeț.
Peste o linguriță de ceai se toarnă apă fierbinte, dar nu clocotită (se lasă 30 de secunde după ce se ia de pe foc și apoi se toarnă peste frunzele de ceai). După două, cel mult trei minute, se strecoară ceaiul și se bea fierbinte. Atenție, nu e indicat ca ceaiul să fie băut după-amiaza sau seara, deoarece poate provoca insomnie.
Ceaiul de mentă poate fi un aliat împotriva ficatului gras
Ceaiul de mentă nu este benefic numai pentru tratarea afecțiunilor gastrointestinale și pentru reducerea poftei de mâncare, ci acesta poate ajuta și în lupta cu ficatul gras. Menta stimulează activitatea bilei și totodată ajută ficatul să elimine toxinele.
O linguriță de mentă uscată sau câteva frunze de mentă proaspătă se pun în 250 ml apă clocotită și se lasă la infuzat 15 minute, după care se strecoară. Se beau cel mult 3 căni cu ceai de mentă pe zi, cu 30 de minute înainte de mese. Atenție, ceaiul de mentă nu este indicat persoanelor care suferă de constipație cronică, deoarece le agravează starea.