Stiri

A apărut un nou tip de escrocherie, metoda ”TELEFONUL”

 

 

A apărut un nou tip de escrocherie, metoda ”TELEFONUL”

 

Se pare că, de curând, a apărut un nou tip de escrocherie. Cum stai tu frumos la rând, într-un magazin, brusc vecinului de rând îi cade telefonul din mână și se sparge.

Persoana respectivă începe să spună că tu ai împins-o, iar lucrurile devin și mai grave, căci are martori plantați.

Acei martori îi susțin părerea escrocului și, cum restul vor fi solidari cu el, vei fi nevoit să achiți contravaloarea telefonului, ei mulțumindu-se chiar și cu o sumă mai mică față de valoarea reală a telefonului.

Ce este de făcut?

Nu uita că ai în față un escroc, care doar încearcă să scoată bani de la tine!

Privește cu atenție telefonul, căci probabil era spart cu ceva timp înainte să se petreacă evenimentul.

Nu te teme că vor folosi violența fizică, nu se vor supune unui astfel de risc, altfel vor fi în centrul atenției celor din jur, iar tu vei deveni victima, cum de fapt și ești.

Cere să mergi cu el la poliție și acolo se va demonstra clar că acel telefon prezintă urme de uzură, sau era demult scos din uz, fără ca tu să ai vreo vină.

Nu trebuie să îți fie frică și nu arăta slăbiciune, căci acești escorci abia așteaptă să te intimideze!

 

Sursa: Secretele