Credinta

Sfântul Ierarh Spiridon este marele făcător de minuni

 

 

Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni

 

 

Astăzi, credincioșii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, ocrotitor al bolnavilor. Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 268 d. Hr. și a trăit pe vremea marelui împărat Constantin cel Mare (306-337) și a lui Constantiu (337-361), fiul lui.

Fost păstor de oi în tinerețe, Sfântul Spiridon a fost căsătorit, însă a rămas văduv de timpuriu. Pentru că era un adevărat model de virtute, a fost hirotonit episcop în Trimitunda, în apropiere de Salamina. Dumnezeu îi dă harul tămăduitorilor, Sfântul Spiridon făcând multe minuni, pentru care a și fost supranumit „făcător de minuni“. Iată doar câteva dintre acestea: în vreme de secetă, sfântul aduce ploaie, iar tot cu rugăciunea lui oprește ploaia cea peste măsură; pune capăt foametei induse de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care aceștia își țineau grâul; preschimbă șarpele în aur, iar după ce săracul scapă de nevoi, preface iarăși aurul în șarpe; oprește curgerile râurilor și îi întoarce pe păcătoși, făcându-i să își mărturisească păcatele.

Pentru că a mărturisit credința în Hristos, în timpul persecuțiilor creștine din timpul împăraților Maximian (286-305) și Galeriu (305-311), Sfântul Spiridon este prins, ochiul drept îi este scos, iar pulpa stângă tăiată.

A participat la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325, unde a fost condamnată învățătura lui Arie, care susținea ca Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Atunci, Sfântul Spiridon a arătat printr-o minune taina Sfintei Treimi. Luând o cărămidă, el a făcut, cu ajutorul rugăciunii, ca aceasta să se desfacă în toate elementele din care era creată: apă, foc și pământ.

După moartea fiicei sale, Irina, o femeie îi cere Sfântului banii pe care îi încredințase acesteia, în timpul vieții. Neștiind unde se aflau acești bani, Sfântul Spiridon își întreabă fiica moartă, iar aceasta îi răspunde.

Sfântul Spiridon a plecat la Domnul pe 12 decembrie 348, sfintele sale Moaște fiind păstrate într-o raclă, pe insula Corfu.

Se spune că, periodic, Sfântul Ierarh Spiridon pleacă din raclă pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în rugăciunile lor. Datorită minunilor săvârșite în întreaga lume, i se spune și „sfântul călător“, încălțările noi ale sfântului apărând periodic tocite și păstrând pe ele pământ și fire de iarbă.

 

Imagini pentru sfantul spiridon

 

Sursa: Ziarul Ceahlaul