Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului.
Orice clipă poate să fie un timp şi orice suspin poate să fie o rugăciune. Cine se roagă numai când se roagă, acela de fapt nu se roagă.
Sfatul cel mai important: iubeşte, iubeşte, iubeşte cu tot sufletul şi iartă! Cu dracul nu se stă de vorbă. Spune: “Doamne, iartă-mă, Doamne Iisuse Hristoase…” – asta e poziţia când eşti atacat.
Niciun creştin nu este scutit, sub niciun chip, de crucea sa, pentru că e un dar de la Dumnezeu – suferinţa. Dacă suporţi crucea cu drag, nu silit, e simptomul unei autentice smerenii, deci este Duhul Sfânt în tine.
Românii şi-au purtat crucea de 2000 de ani, de aceea cred că urmează Învierea.
Vă spun acuma, ca un duhovnic:
Nu se supără Dumnezeu pe greşelile noastre atât de mult pe cât se supără dacă suntem nepăsători.
Nimic nu este pierdut atât timp cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi capul se ridică din nou.
Nici inteligenţa, nici educaţia, nu au nicio valoare, dacă nu sunt în slujba dragostei şi a iubirii.
Nu te teme de cei ce te bârfesc; nu merită să te lupți cu ei! Liniștea și zâmbetul tău îi poate zăpăci pe toți!
Inima nu are limbă, dar nu tace o clipă!
(Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc)
