Stiati ca Romania, prima tara petroliera din lume, a avut prima sonda, dar si rafinarie de ”aur negru”si a fost pioniera in exportul benzinei? Istoria ne demonstreaza, inca o data, ce putere, capacitate are tara noastra si ce comori se ascund pe aceste meleaguri.
Romania, prima tara petroliera din lume
Pe teritoriul Romaniei, urme de bitum au fost gasite inca din vremea raz boiului daco-roman. In secolul al XV-lea, sunt mentionate, oficial, gropile de pacura de la Lucacesti, actualul oras Moinesti al judetului Bacau. Primele explotari ale titeiului sunt mentionate, 3 secole mai tarziu. La ”aurul negru” aveau acces marii domni, boierii bogati sau manastirile, pentru iluminat sau ungerea osiilor.
Arhiepiscopul credinciosilor catolici din Moldova, Marco Bandini, mentiona in anul 1646, in asa numitul Codex Bandini, cum satenii din Pacuri, Dofteana, Poieni si Mosoare foloseau titeiul drept leac. Si domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, va descrie exploatarea petrolului din aceasta regiune in Descriptio Moldaviae.
Zonele cele mai importante pentru inceputurile petroliere ale Romaniei sunt bazinul Trotus, Valea Tazlaului si Depresiunea Darmanesti.
Prima sonda cu foraj mecanic din Romania. Sursa foto: adevarul.ro
Prima sonda, forata mecanic, a fost exploatata tot pe teritoriul Moldovei, in Poieni din Bacau, in anul 1861. Sonda reprezinta un punct de reper pentru petrolistii din Romania.
Lucacesti, prima sonda petroliera
In secolul al XIX-lea, in anul 1857, in satul Lucacesti se va da in folosinta prima sonda petroliera din lume. Aici existau si primele distilerii petroliere din lume-1837-1840, iar in anul 1844 se va deschide si cea de la Moinesti. Pentru aceste gazarii se folosea o metoda de extragere, asemenatoare cu cea folosita de tarani pentru obtinerea tuicii.
Prima rafinarie industriala
Romania mai nota o premiera mondiala a anului 1857. In orasul industrial, Ploiesti se inaugura prima rafinarie industriala, ”Fabrica de gaz”, ce apartinea fratilor Mehedinteanu(Theodor si Marin). Fabrica, dotata cu aparatura nemteasca, permitea obtinerea unui petrol lampant de calitate. Astfel, cei doi au reusit sa obtina concesiunea pe mai multi ani a iluminarii cu gaz a Ploiestiului si Bucurestiului. Odata cu deschiderea rafinariei, Ploiestiul devine ”capitala aurului negru” a Europei.
Romania, prima tara producatoare de petrol
Potrivit statisticilor internationale, Romania a fost prima tara din lume producatoare de petrol. In anul 1857 s-au inregistrat circa 275 de tone de petrol. Doi ani mai tarziu va fi urmata de America, iar in anii urmatorii de Italia, Canada si Rusia, 6 ani mai tarziu.
Orasul lui Bucur, prima capitala iluminata cu petrol
In anul 1857, Bucurestiul devenea primul oras din lume iluminat cu petrol lampant. Pana in acest an locuitorii orasului isi luminau casele cu ajutorul lumanarilor. In aceasta perioada meseria de lampagiu va deveni una oficiala. Acestia aveau in grija felinarele cu petrol, atarnate pe stalpii din oras. Curatau geamurile, scurtau fitilul, iar seara le aprindeau si orasul prindea viata. Acest spectacol urban a avut loc pana in anul 1871, cand au fost instalate felinarele cu gaz aerian si va fi deschisa Uzina de Gaz Filaret.
La 5 ani distanta de Timisoara, primul oras iluminat electric din Europa, Bucurestiul renunta la petrol si primele zone privilegiate sunt Cismigiu si Soseaua Kiseleff.
Povestea exportului ”aurului negru”
Lista premierelor nu se termina, urmatorii ani, Romania va fi principalul furnizor de petrol.
Inca din anii 1780 exista cerere pentru pacara de Romania. Tari precum Austria, Turcia sau Rusia vor beneficia de petrolul lampant obtinut din Moldova. Incepand cu anul 1900, Romania va exporta benzina pe tot mapamondul.
In secolul XX, in tara noastra, se va infiinta prima scoala de maistri sandori si rafinori din lume. In judetul Prahova, in anul 1934 se va atinge cea mai mare adancime de extractie a petrolului, ceea ce claseaza Romania pe locul 2 in lume.
In anul 1937, Romania ocupa locul 7 in topul tarilor cu rezerve mondiale de petrol. Pe primul loc se afla U.R.S.S, urmata de America, Irak, Iran, Venezuela si Indiile Olandeze.
Anii ’90 vor fi anii schimbarii in industria petroliera a Romaniei. In anul 1996, RAFIROM, PECO SI PETROTRANS se vor uni sub numele Compania Romana de Petrol. Aceasta companie va controla toate cele 10 rafinarii din tara, campuri de extractie, depozite sau statii de benzina.
Un an mai tarziu, compania va fi impartita, 8 dintre rafinarii vor functiona separat, iar celelalte vor deveni ale Petrom. Societatii Nationale a Petrolului Petrom va avea drepturi asupra Arpechim Pitesti si Petrobrazi Ploiesti, PECO, PETROTRANS si dreptul de a extrage titei pe teritoiul Romaniei.
In anii 2000, Societatea Prospectiuni S.A, singura din Romania care asigura foraje geologice.
In 2004, OMV, important jucator pe piata de petrol si gaze din Europa Centrala si de Est a achizitionat 51% din actiunile companiei Petrom.
Sursa: MagazinulDeCase.ro