Asemenea pirului, şi troscotul este o plantă umilă, o buruiană nebăgată în seamă, care creşte pe margini de drum. Dar la fel ca în basmul Cenuşăresei, umilinţa ascunde virtuţi. Da, troscotul este o buruiană, dar o buruiană de sănătate, bogată în principii active, cu multiple întrebuinţări terapeutice! Popular, troscotul este cunoscut şi sub numele de iarba găinilor.
În gospodăriile ţărăneşti, mai există şi astăzi tradiţia de a lăsa să crească în ogradă o postaţă de troscot, sursă excelentă de hrănire a păsărilor de curte, mai ales a găinilor. Mai toată lumea apreciază carnea şi ouăle de la găinile crescute la ţară, afirmând că sunt mai gustoase şi mai hrănitoare decât găinile crescute în complexe avicole. O explicaţie ar fi aceea că de primăvara şi până toamna târziu, pasărea din curtea ţăranului ciuguleşte zilnic frunze de troscot din ogradă.
Consumul constant al acestei plante face ca în produsele de pasăre (carne şi ouă) să se găsească siliciul organic, un microelement foarte necesar în biochimia metabolismului uman. Deoarece preparatele obţinute din troscot au şi calităţi de vindecare a unor boli, îl prezentăm, în continuare, ca plantă medicinală. Cartea de vizită Viguros, ca majoritatea buruienilor, troscotul creşte peste tot, mai ales prin locuri virane, pe margine de drumuri, prin şanţuri, printre culturi şi printre pietrele de pavaj.
Popular, i se mai spune şi brebenel, costrei sau sporiş, mulţimea numelor dovedind prezenţa lui în fitoterapia românească încă din urmă cu sute de ani. Ca aspect, este o plantă cu tulpini târâtoare, care se întinde pe pământ cu mare repeziciune. Are flori verzui şi roşietice, grupate la subsuoara frunzelor de formă eliptică sau lanceolată. Principiul activ din iarba de troscot este siliciul solubil, numit şi siliciu organic.
Troscotul, alături de coada-calului, sunt principalele surse vegetale din flora spontană, din care ne putem suplimenta dozele zilnice de siliciu. Mai conţine, pe lângă siliciu, taninuri, flavone (aviculoarozida, arabinoza), mucilagii şi cantităţi mici de vitamina C. În mod normal, organismul uman îşi procură dozele fiziologice de siliciu (10 mg/zi) printr-o alimentaţie echilibrată, bogată în fructe şi legume. În bolile menţionate în continuare suplimentarea siliciului se poate face consumând una din formele farmaceutice obţinute din troscot (ceai, tinctură sau vin) prezentate în acest articol.
Recoltare
Materia primă se află în partea înflorită, aeriană a plantei. Se culege toată vara şi toamna, prin smulgere sau tăiere, pe timp de soare, după ce s-a ridicat roua. Se îndepărtează eventualele rădăcini şi părţile lemnificate, iar uscarea se face cel mai bine pe cale naturală, la umbră, în strat subţire, pe coli de hârtie sau rogojini, în spaţii aerisite, în poduri, de preferinţă acoperite cu tablă, în şoproane, verande, iar la bloc, pe balcon. Se întoarce planta din două în două zile, cu atenţie, pentru a nu se scutura frunzele, care prin uscare devin foarte caduce. După uscare, se ambalează în săculeţi de tifon sau pungi de hârtie. Se evită păstrarea în pungi de polietilenă. Randamentul este de 4:1, adică din 400 g de plantă verde rezultă, în urma procesului de uscare, 100 g de plantă uscată. Produsul vegetal se mărunţeşte până se obţine o pulbere groscioară, chiar înaintea preparării.
Preparate din troscot
Din troscot se pot obţine mai multe forme farmaceutice, unele având ca solvent apa (ceaiurile: infuzia şi decoctul), altele alcoolul (tinctura) şi vinul.
Infuzia.
Mod de preparare: 2 linguri de plantă măcinată groscior se opăresc cu 250 ml de apă fiartă. Se lasă la infuzat timp de 30 minute, după care se filtrează. Se consumă 2 căni pe zi, îndulcite după gust.
Decoctul.
Mod de preparare: 4 linguri de plantă uscată şi mărunţită groscior se fierb la foc mic, timp de 30 minute, în 500 ml apă, într-un vas, de preferinţă din inox sau emailat. Se va avea în vedere să se completeze la final apa evaporată. Se filtrează fierbinte, prin tifon sau vată medicinală, umectată cu puţină apă înaintea filtrării, altfel o parte din soluţia extractivă se va pierde din cauza îmbibării filtrului din vată. Se administrează, intern, 2 ceşti pe zi, iar extern se foloseşte pentru toaletarea diferitelor afecţiuni sângerânde.
Tinctura.
Mod de preparare: se foloseşte modul clasic de preparare a tincturii, şi anume: 20 grame troscot uscat şi măcinat groscior se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat, obţinut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider, timp de 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic prevăzute cu dop picurător. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare. Doza uzuală este de 30 picături, de 2 ori pe zi.
Vinul de troscot.
Mod de preparare: 100 g plantă uscată, mărunţită groscior, se lasă în contact, timp de 30 zile, cu un litru de vin alb, agitându-se de 2-3 ori pe zi. După 30 zile, vinul se filtrează şi se pune la păstrat în flacoane, de preferat de 200 sau 250 ml. Doza terapeutică este de 30 ml (o ceaşcă), de 2 ori pe zi, înainte de masă.
Troscotul ca medicament
Boli interne.
Bolile omului vârstnic
– ateroscleroză, accidentele vasculare. Produce un efect de creştere a elasticităţii vaselor sanguine, prin conţinutul său în siliciu şi flavonoide.
Bolile aparatului urinar
– cistite, pielite, nefrite. Flavonoidele au un puternic efect diuretic.
Bolile aparatului respirator
– bronşite, traheite, edeme pulmonare. În vreme ce siliciul anorganic produce la nivel pulmonar boala numită silicoză, siliciul organic este recomandat în vindecarea afecţiunilor pulmonare.
Bolile aparatului locomotor
– osteoporoza. S-a dovedit ştiinţific că siliciul solubil (organic) ajută, alături de factorii hormonali, la formarea calciului în oase. Studii biochimice au arătat că, în organism, concentraţia de siliciu scade, odată cu vârsta, această scădere ducând la creşterea fragilităţii şi porozităţii osului, prin epuizarea calciului.
Bolile aparatului digestiv
– esofagite de reflux, gastrite, boală ulceroasă, diaree. Acţiunea de vindecare se datorează mucilagiilor şi taninurilor din plantă.
Boli reumatice.
Siliciul organic din troscot joacă un rol important în formarea şi refacerea ţesutului conjunctival al cartilagiilor şi ligamentelor, acestea fiind cele mai afectate în boala reumatismală. Notă: Dozajul pentru tratamentul acestor boli este redat la prezentarea preparatelor din troscot. Utilizare externă Troscotul dă bune rezultate în bolile pielii şi ale anexelor acesteia – păr, unghii. Prişniţele cu soluţii extractive din troscot (infuzie sau decoct) pot contribui la atenuarea ridurilor, cunoscându-se faptul că siliciul solubil (organic) joacă rol de catalizator în formarea colagenului şi elastinei, două proteine din structura pielii, răspunzătoare de elasticitatea acesteia. Concentraţia colagenului şi elastinei scad odată cu vârsta. Se recomandă aplicarea de comprese cu ceai de troscot pe faţă, înainte de folosirea cremelor antirid sau antioxidante, care au în compoziţia lor vitamina A, vitamina E, coenzima Q10 şi resveratrolul, din extractul moale de tescovină. Acţiunea acestor creme este îmbunătăţită prin aplicarea în prealabil a compreselor cu ceai de troscot.
Afecţiuni sângerânde
– răni, zgârieturi, hemoroizi şi fisuri anale cu scurgeri de sânge. Acţiunea sa se datorează proprietăţilor hemostatice ale preparatelor din troscot, care au în compoziţie taninuri. În cazul acestor afecţiuni, se toaletează zona cu ceai preparat din troscot, după care urmează aplicarea unor pomezi de uz topic, precum: pulberi, unguente, creme sicative sau cu antibiotice.
Pentru hemoroizi şi fisuri anale
. Intern, se administrează una din formele farmaceutice prezentate, ceai, tinctură sau vin, iar extern, după spălarea cu ceai de troscot, se pot folosi unguentele care conţin extracte naturale.
”Apă la genunchi”. Se recomandă a fi folosită o cataplasmă obţinută dintr-un amestec de tescovină foarte fin măcinată şi argilă uscată, încorporate într-un ceai de troscot, până se obţine o pastă moale, care se întinde uşor în jurul genunchilor. Pulberea de tescovină poate fi uşor obţinută în gospodărie.
