Se spune că viața te pregătește…. te pregătește, te surprinde, te lovește, te ridică, îți dă șanse, îți fură timpul dar nu te întreabă. Nu te întreabă dacă îți face plăcere să ai de-a face cu anumite întâmplări, nici dacă mai ai chef să o iei de la capăt, ori de câte ori este și va fi nevoie. Însă, mereu există un “tu”. Acel “tu” pe care îl construiești în fiecare zi, pe care vrei să i-l areți lumii dar cel mai important, acel “tu” care te-a făcut să fii mandru de tine însuți, atunci cănd ai ales să înaintezi, în ciuda faptului că nu știai exact, ce fel de întâmplări avea să-ți schițeze viața și încotro aveai să te îndrepți.
Poate au fost momente în care ai crezut că te-ai descoperit, urmând ca apoi viața să te provoace la noi jocuri…să te pună în situații, așteptând ca un spectator, să vadă punctul culminant al piesei de teatru. Să aștepte să acționezi…nu așa cum intuiește ea, ci așa cum simți tu că trebuie să o facI! Însă dacă nu respecți această regulă esențială a jocului, dacă nu faci lucrurile în felul în care te definesc, viața în sine îți va evidenția mai târziu asta. Fie că este vorba de lucrurile pe care le-ai ales să-ți definească fericirea, fie că este vorba de felul cum ai ales omul de lângă tine sau de modul în care îi tratezi pe cei din jur. Dacă nu ai fost acel “tu” , care să se regăsească în toate acțiunile sale, înseamnă că joci după alte reguli. Și atunci, se poate întampla ca viața să te pună la pământ.
Cineva spunea “Când viața te pune la pământ…încearcă să aterizezi pe spate”. Nu pentru că asta și-a propus de la bun început, ci pentru a-ți acorda o șansă. Dacă te poți uita în sus, te poți ridica. Poate vor exista momente în care vrei să renunți de tot…poate vei crede că ceea ce ai sperat până atunci, nu mai merită nici un efort…dar când vrei să renunți, amintește-ți de ce ai început. Iar când ajungi să gândești în felul acesta, vei înțelege de fapt, că secretul vieții este să cazi de șapte ori și să te ridici de opt!
Fiecare zi, este o nouă viață…o nouă viață ce iți oferă șansa de a te ridica când cazi, de a zbura când nu mai poți să mergi și de a zambi când sufletul îți inundă obrajii cu mici cristale ce se nasc din acel suflet pur și frumos al omului. În loc să fii cel care pleacă, fi cel care rămâne…..în loc să fii cel care provoacă, fi cel care impacă și în loc să vrei să pari altcineva, fi ceea ce ești! Să fii tu într-o lume în care măștile sunt mai apreciate decât autenticitatea și caracterul unui om, poate fi o mare provocare. Însă, să renunți doar de dragul unor așa ziși oameni, la ceea ce însemni tu cu adevărat, reprezintă o mare greșeală. Se spune că “Destinul conduce jumătate din viața unui om. Pe cealaltă o conduce caracterul”