Aperitive si Gustari

Acest sos din roșii și ardei este conserva preferată a întregii familii! Delicios!

 

 

 

 

Vă prezentăm o rețetă ușoară și extrem de delicioasă. Sosul de roșii și ardei este o adevărată vedetă, mai ales la masa de sărbătoare. Atât de aromat și delicios, acesta îi va cuceri pe toți. Încercați-l doar o singură dată și vă veți convinge de faptul că nici un oaspete nu va pleca fără rețetă.

 

Ingrediente:

1,5 kg Roșii
2 bucăți Cepe
3 bucăți Ardei gras
0,5 bucată Ardei iute
3 bucăți Căței usturoi
60 ml Ulei rafinat
60 ml Oțet
1 lingură Sare
1 lingură Zahăr
1 linguriță Oregano
1 linguriță Busuioc

Mod de preparare:

Spălați roșiile și uscați-le pe un prosop de hârtie. Îndepărtați cotorul și tăiați roșiile în 4 părți. Dați-le prin mașina de tocat carne sau folosiți un robot de bucătărie.
  1. Curățați ceapa și tăiați-o 4 părți. Spălați și curățați ardeii. Îndepărtați cotorul cu semințe și tăiați-i fâșii. Mărunțiți ceapa, ardeii grași și ardeiul iute în robotul de bucătărie sau prin mașina de tocat carne.
  2. Turnați piureul de roșii într-o cratiță (sau ceaun). Adăugați ceapa și ardeii. Amestecați. Adăugați în cratiță usturoiul presat, sarea, zahărul și uleiul vegetal. Puneți cratița pe foc. Faceți focul moderat și aduceți sosul până la fierbere.
  3. Când sosul va începe să fiarbă, adăugați oțetul și amestecați. Fierbeți sosul la foc mic, timp de 1 oră. În timpul preparării, potriviți sosul cu oregano și busuioc. Dacă este necesar, mai adăugați sare sau zahăr.
  4. Turnați sosul fierbinte în borcane sterilizate și închideți-le cu capace. Lăsați sosul să se răcească la temperatura camerei. Păstrați-l la un loc întunecat și răcoros.
  5. Savurați cu plăcere! Notă: Din ingredientele prezentate mai sus obțineți aproximativ 1.5 l de sos.

 

Pofta buna!

 

Sursa: Savuros