Pizza si Paste

Budincă de macaroane cu kaizer şi praz

 

 

Ingrediente:

500 grame paste,

3 fire de praz,

250 grame de kaizer,

100 grame de caşcaval,

200 grame brânză,

2 ouă,

2rosii

200 ml smântână,

sare, piper,

1 cub de unt.

 

Mod de preparare:

Se pun la fiert pastele, iar când sunt aproape fierte, se adaugă prazul tăiat rondele şi se mai lasă la fiert circa 5 minute. Se scurg bine, se amestecă cu brânza rasă şi kaizerul tăiat feliuţe şi se aşează într-un vas termoizolant, uns cu puţin unt. Ouăle se bat bine, se amestecă cu smântâna, sare şi piper, apoi se toarnă peste amestecul de paste. Deasupra se rade caşcavalul si se pun rosiile feliate . Se dă la cuptorul încins, la foc potrivit, circa 30-35 de minute.

 

Mod de servire:

Budinca de macaroane cu praz şi kaizer se serveşte călduţă, alături de un pahar de vin demidulce.

 

Pofta buna !

 

Sursa: Mailat`s Kitchen