Panificatie

Cele mai aspectuoase chifle de casă din toate ce le-am încercat până acum! Sunt atât de moi și fine, încât se topesc în gură

 

 

Cele mai aspectuoase chifle de casă din toate ce le-am încercat până acum! Sunt atât de moi și fine, încât se topesc în gură

 

Vă prezentăm o rețetă de chifle delicioase de casă. Chiflele cu scorțișoară cunoscute sub numele “Cinnamon rolls” sunt atât de moi și fine, încât se topesc în gură! Dintr-o cantitate minimă de ingrediente obțineți niște chifle mega delicioase și cu siguranță veți dori să le pregătiți foarte des.

 

 Ingediente:

Aluat

250 ml Lapte călduț
80 g Zahăr
7 g Drojdie uscată
2 bucăți Ouă
50 g Unt
1 lingură Ulei rafinat
1/2 linguriță Sare
1 linguriță Zahăr vanilat
600 g Făină

 Umplutură

80 g Zahăr
30 g Unt topit
1 linguriță Scorțișoară

  Cremă

160 g Cremă de brînză
40 g Unt
70 g Zahăr pudră

 Mod de preparare:

  • Într-un bol turnați laptele cald, adăugați zahărul, drojdia, amestecați și lăsați 10 minute să facă spumă. Apoi adăugați ouăle, sarea, zahărul vanilat, untul moale, uleiul și amestecați bine. Adăugați treptat făina cernută și frământați un aluat moale și elastic. Acoperiți cu prosop și lăsați la dospit pentru 1 oră.
  • Scoateți aluatul pe planul de lucru, îl întindeți într-o foaie mare cu grosimea de circa 0,5mm – 1 cm și ungeți toată suprafața cu unt topit. Amestecați zahărul cu scorțișoara și presărați aluatul.
  • Rulați bine și cu o ață tăiați în rulouri cu grosimea de circa 3 cm. Puneți chiflele într-o tavă cu dimensiunea (30 x 40 cm) tapetată cu hârtie de copt, acoperiți cu un prosop și lăsați la dospit 30 de minute. Apoi le coaceți la cuptorul preîncălzit la temperatura de 180°C, pentru 25-30 de minute.
  • Între timp preparați crema: mixați la viteză mică crema de brânză cu untul moale, apoi adăugați zahărul pudră și amestecați bine cu o spatulă. Scoateți chiflele din cuptor și le ungeți imediat cu crema de brânză.
  • Savurați cu plăcere!

 

Pofta buna!

 

Sursa