Remedii naturiste

Consumul de miere cu nuci, beneficii extraordinare pentru organismul nostru. Reducerea colesterolului, trateaza durerile de cap, ulcerul

 

 

nuca_detaliu_mare

 

 

Vorbim de o combinaţie perfectă, a două super – alimente care aduc beneficii extraordinare organismului nostru. Această combinaţie inspirată este foarte plăcută şi la gust, şi ideală pentru revitalizarea organismului şi menţinerea sănătăţii.

Din cele mai vechi timpuri nucile au fost considerate un aliment benefic pentru sănătate, ele fiind folosite chiar şi în tratarea unor afecţiuni. Cu un conţinut bogat de nutrienţi, consumul acestora este extrem de benefic pentru organism. Mierea de albine este şi ea unul dintre cele mai sănătoase şi complexe alimente. Mai bine zis este un super-aliment deoarece conţine vitamine, aminoacizi, acizi organici, minerale, enzime provenite de la albine, bioflavonoizi şi antioxidanţi ce-i dau o valoare terapeutică uriaşă.

 

 Împotriva anemiei

Aveţi nevoie de o jumătate de kilogram de miere, o jumătate de kilogram de nuci pisate şi de sucul de la o jumătate de lămâie. Ingredientele se amestecă bine, după care se depozitează într-un borcan care se închide ermetic.

Pentru tratarea anemiei se ia câte o linguriţă din acest amestec de trei ori pe zi, cel puţin o lună.

Remediu eficient împotriva ulcerului gastric

În cazul în care suferiţi de ulcer gastric, amestecul pe baza de miere şi nuci poate face minuni. Aveţi nevoie de 20 de grame de nuci care se fierb în apă, după care se filtrează şi se pisează, apoi se amestecă cu 2 linguri de miere într-un pahar cu lapte. Din băutura preparată, se iau câte 2-3 linguri înainte de mesele principale ale zilei.

 Contra tensiunii arteriale crescute

Pentru combaterea hipertensiunii, consumaţi câte 100 de grame de nuci în combinaţie cu 100 de grame de miere, în fiecare zi.

 Tratează durerile de cap

Cât de nesuferită poate fi o migrenă? Cu toţi ştim răspunsul la această întrebare. Din fericire studiile arată că amestecul de nuci cu miere are efecte miraculoase şi în tratarea durerilor de cap şi chiar a insomniilor. Dacă aveţi dureri de cap, consumaţi câteva nuci în combinaţie cu puţină miere, iar în cazul în care nu puteţi să dormiţi, consumaţi seara un amestec preparat din 5-10 nuci pisate şi 2-3 linguriţe de miere.

 Reducerea colesterolului

Cele mai recente studii arată beneficiile nucilor asupra inimii şi a sistemului cardiovascular. Datorită conţinutului de grăsimi nesaturate, în proporţie de aproximativ 60%, precum şi a potasiului şi magneziului, nucile sunt recomandate persoanelor care suferă de diverse boli de inimă sau de hipertensiune arterială. La fel şi în combinaţie cu miere.

Studiile au arătat că acestea reduc nivelul colesterolului „rău”, LDL, din sânge şi întăresc pereţii vaselor de sânge. Se recomandă remediul preparat dintr-un pumn de miez de nucă mărunţit, amestecat cu o lingură de miere, după care se bea un pahar cu suc proaspăt de fructe sau legume.

 

Sursa: Epoch Times Romania