Chiar și în perioada de post dorim să-i surprindem pe cei dragi, în special de sărbători, cu surprize culinare dulci. Cornurile cu gem sau dulceață vor fi un desert deosebit pentru astfel de ocazii, acestea sunt moderat de dulci și foarte gustoase. Aluatul are o textură fină, asemănătoare cu cea a aluatului foietaj, este crocant și pur și simplu se topește în gură. Ingredientele sunt simple, rețeta nu conține zahăr, în schimb veți pregăti niște prăjituri încântătoare pentru micul dejun. Va fi greu să vă abțineți de la astfel de bunătăți, dar totuși nu faceți abuz de ele. Preparați-le ocazional și bucurați-i pe cei dragi cu un desert extrem de simplu și delicios!
Ingrediente:
– 1.5-2 pahare de făină
– 0.5 pahar de apă carbogazoasă (minerală)
– 0.5 pahar de ulei vegetal rafinat
– o priză de sare
– gem sau dulceață densă
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Mod de preparare:
1. Cerneți 1.5 pahare de făină într-un bol mare, faceți o adâncitură în mijloc și turnați uleiul, amestecați-l puțin cu făină, apoi adăugați apa carbogazoasă și o priză de sare. Amestecați bine și frământați aluatul, dacă va fi necesar mai adăugați făină. Înveliți bila de aluat într-o folie alimentară și dați-o la frigider pentru 30 de minute.
2. Presărați masa de lucru cu făină și întindeți aluatul sub formă de cerc.
3. Ungeți aluatul cu un strat subțire de gem sau dulceață densă, tăiați triunghiuri subțiri, așa cum tăiați feliile de tort și rulați cornurile dinspre partea lată spre cea îngustă. Veți obține mini cornuri. Așezați-le pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și unsă cu ulei. Coaceți cornurile în cuptorul preîncălzit la 200 de grade, timp de 25-30 de minute. Scoateți din cuptor, lăsați să se răcească un pic, puteți să-i presărați cu zahăr pudră, dacă doriți.
3. Mai este o opțiune de preparare! Dacă aveți dulceață de vișine fără sâmburi sau felii de caise, sau dulceață din fructe de pădure, sau alte fructe, atunci puteți unge aluatul cu gem ori dulceață și să puneți în triunghiuri fructe de pădure sau felii și să rulați sub formă de rolă, cum ați procedat mai sus, apoi coaceți cornurile și le presărați din abundență cu zahăr pudră. Dacă le veți lăsa peste noapte, cornurile vor absorbi zahărul pudră și veți obține niște prăjituri frumoase și delicioase.
Poftă bună!