Fripturi si Gratare

Costițe de porc la cuptor – atât de delicioase, încât nici nu zici că nu sunt făcute la gratar!

 

 

Costițe de porc la cuptor – atât de delicioase, încât nici nu zici că nu sunt făcute la gratar!

 

Vă prezentăm o rețetă de costițe delicioase de porc, la cuptor. Datorită unui sos special, carnea se obține fragedă și suculentă, cu o crustă rumenă și apetisantă. Chiar dacă costițele se prepară foarte simplu, rezultatul cu siguranță va fi peste măsura așteptărilor. Dacă doriți să savurați niște costițe aromate precum cele pregătite în aer liber, vă îndemnăm să încercați neapărat rețeta de mai jos.

 

Ingrediente:

-750 g costițe de porc (cu puțină slănină)

-1 lingură de muștar

-800 ml suc de vișine

-2 linguri de sos barbeque

-1 lingură de miere naturală

-sare

-piper negru măcinat

Coaste de porc cu garnitură de cartofi la cuptor - CaTine.ro

Mod de preparare:

1. Spălați costițele și uscați-le pe un prosop de hârtie. Tăiați-le porții de mărimea dorită.

2. Așezați carnea într-un bol mai adânc. Potriviți-o cu sare și piper negru măcinat. Amestecați.

3. Adăugați în bol muștarul și amestecați. Lăsați carnea să se marineze la temperatura camerei, timp de 30 de minute.

4. Puneți o tigaie uscată pe foc. Prăjiți costițele (în tigaia încinsă uscată) timp de 3-4 minute pe fiecare parte, la foc moderat.

5. Turnați în tigaie sucul de vișine. Acesta trebuie să acopere complet carnea.

6. Când sucul va începe să fiarbă, faceți focul mai mic și acoperiți tigaia cu un capac. Înăbușiți timp de aproximativ 30 de minute, până carnea va fi gata.

7. Așezați costițele într-o strecurătoare și lăsați-le să se scurgă bine.

8. Într-un bol, amestecați sosul barbeque cu mierea. Așezați în bol carnea (bine scursă) și amestecați.

9. Tapetați o tavă de copt cu hârtie și aranjați pe aceasta costițele. Dați tava la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 250°C și coaceți carnea până aceasta se va rumeni.

10. Serviți costițele fierbinți, cu ceapă verde și legume.

 

Poftă bună!

Coaste de porc glazurate - CAIETUL CU RETETE

Sursa: Bucatarul