Ingrediente:
1 crap de 1,5 – 2 kg,
1 ceapă mare sau două cepe mijlocii,
2-3 ardei,
un morcov,
2 lămâi feliate,
6-7 căţei de usturoi,
sare, piper şi paprică după gust,
1 legătură de pătrunjel (sau leuştean),
100 ml ulei de măsline
Modul de preparare:
Cuptorul se preîncălzeşte la 180 de grade.
Pielea se crestează în tăieturi oblice pe partea de deasupra, la distanţă de câţiva centimetri între ele. .
Peştele se sărează şi se pipărează atât pe exterior cât şi în interior. În interiorul peştelui se pun frunze întregi de pătrunjel, iar peste ele se aşează felii de lămâie. Peste lămâie, se pun din nou frunze de verdeaţă.
Pe deasupra peştelui se presară paprica, apoi în crestăturile laterale, aşează feliile de lămâie, alternate cu felii de usturoi.
În tava în care se pune peştele la cuptor, se pregăteşte un pat de legume făcut din morcovul, ardei şi ceapă tăiaţi în rondele. Peste legume se presară sare şi piper, se amestecă apoi cu 50 ml de ulei, apoi se toarnă o cană de apă.
Peştele se aşează peste legume. Opţional, pentru a evita arderea cozii, aceasta se poate înveli în hârtie de copt. Peste peşte se toarnă 50 ml de ulei, după care se dă la cuptor pentru aproximativ o oră.
În timpul coacerii, peste peşte se toarnă din când în când sos din tavă, folosind o lingură.
Pofta buna!
Sursa : Epoch Times România