Retete de Mancaruri

Cum se face gulașul unguresc la ceaun – Rețeta unui bucătar tradițional din Miercurea Ciuc

 

 

Cum se face gulașul unguresc la ceaun – Rețeta unui bucătar tradițional

 

Bucătăria ungurească este colorată, plină de vitalitate, picantă, cu preparate nu tocmai ușoare, dar pline de savoare, iar gulașul unguresc la ceaun este una dintre vedetele culturii culinare din țara vecină care a devenit foarte apreciată și în România.

Gulașul unguresc la ceaun este o supă mai groasă sau o tocăniță, cu un gust delicios, care se află în meniurile multor restaurante din Miercurea Ciuc, fiind preferat de majoritatea turiștilor care vizitează zona, arată Agerpres.

Câteva dintre secretele rețetei de gulaș unguresc au fost dezvăluite de proprietara unui restaurant tradițional din Miercurea Ciuc, Pal-Pal Gyongyver, care ține să puncteze că cel mai mare secret este ca această mâncare să se prepare într-un vas mare, întrucât atunci gustul va fi mult mai bun.

„Se folosește pulpă de vită, cartofi, ceapă, usturoi, unt, roșii decojite, piper, paprika dulce și iute, sare, foi de dafin, puțin oțet, ardei iuți, o linguriță de făină și două linguri de smântână. Se pune untul să se încingă în cratiță și se prăjesc pe rând bucățile de carne, cât să ia puțină culoare.

Se adaugă ceapa, usturoiul și se lasă să se călească împreună cu carnea. Se adaugă paprika, sarea, frunzele de dafin, oțetul, roșiile decojite și apă fierbinte și se lasă la fiert, pe foc mic, o oră și jumătate.

Ardeii iuți tăiați în felii mici se adaugă în gulaș după o oră de fiert, iar spre final se pun și cartofii. De asemenea, făina se amestecă cu puțină apă și se adaugă în gulaș, la fel ca smântâna.

Mâncarea este picantă și se potrivește cu un pahar de vin roșu sec”, afirmă Pal-Pal Gyongyver, citat de Agerpres.

Aceasta a adăugat că gramajele folosite nu pot fi dezvăluite, întrucât este un secret al restaurantului, păstrat de zece ani, dar este important de știut că se folosește doar pulpă de vită și ingrediente naturale.

„De zece ani, de când am deschis, folosim aceleași condimente și aceleași gramaje și chiar dacă bucătarul s-a mai schimbat, rețeta a rămas aceeași. Iar noi, imediat cum se încălzește vremea, facem gulașul afară, la ceaun.

Este un preparat care este foarte apreciat de clienții noștri, în special de turiști”, spune Pal-Pal Gyongyver, care îi îndeamnă pe toți pofticioșii să guste din gulaș măcar o dată, chiar dacă sunt la dietă.

Rețeta de gulaș este una simplă, dar fiecare familie a adaptat-o după propriile gusturi, iar în unele zone această mâncare se face și cu fasole sau cu varză.

 

Pofta buna!

 

 Sursa