„Fericirea mea nu depinde de nefericirea altora!”
Nu dorim să fim doar FERICIȚI și atât. Noi dorim să fim mai fericiți decât sunt cei din jurul nostru. Mai fericiți decât rudele noastre, decât vecinii noștri, decât colegii sau prietenii noștri. Și asta e imposibil de atins. Pentru că ne gândim că ceilalți sunt mai fericiți decât sunt de fapt. Pentru că ne gândim că ceilalți au mai mult decât au de fapt. Dacă ne-am mulțumi cu ceea ce avem și ne-am vedea toți de viețile noastre poate nu ar exista atâția oameni nefericiți, atâtea suflete triste.
Dacă am fi fericiți cu ceea ce Dumnezeu a așezat în viețile noastre nu ar mai exista atâta invidie și egoism în lume.
Însă noi tânjim mereu după fericirea altora, după viața altuia ca și când iarba ar putea fi mai verde în curtea vecinului și fericirea mai completă în altă parte.
Nu ne putem relaxa, nu ne putem odihni, nu putem adormi din cauza a ceea ce gândim despre alții. Întrebările și frământările sunt raportate la neajunsurile personale văzute din prisma ochiului care privește tot timpul la fructele din grădina vecinului.
Fericirea noastră este clădită pe nenorocul celor din jur. Cu cât le merge lor mai rău, cu atât suntem noi mai fericiți.
Ce păcat că nu înțelegem cum stau lucrurile cu fericirea!
Ce păcat că risipim o viață întreagă de binecuvântări pentru fericire și nu înțelegem că de fapt fericirea este în noi și nu în altă parte.
Ce păcat că ne clădim fericirea pe necazurile altora!
Ce păcat că nu înțelegem că materialul cu care ne „ ridicăm” temelia vieții noastre este șubred și lipsit de calitate!
Ce păcat că nu realizăm că dacă n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră.
