In fiecare an, in prima vineri dupa Paste, credinciosii sarbatoresc Izvorul Tamaduirii.
Se spune ca doar in aceasta zi, din izvorul binecuvantat de acolo curge apa sfintita, care face minuni.
Legenda Izvorului Tamaduirii de la Biserica Greaca din Braila spune ca, demult, pe inserat, un cioban, care isi ducea oile de la pascut spre casa, era suparat si ingandurat ca mama lui orbise si se ruga la Dumnezeu sa-i dea acesteia sanatate.
Deodata, in fata, i-a aparut Maica Domnului si i-a spus sa construiasca o mica troita langa stejarul cel mai batran din zona si sa o impodobeasca cu multe icoane si, in fiecare seara cand va trece pe acolo, sa aprinda candela si sa se roage pentru ca mama lui sa poata vedea. A doua zi, ciobanul s-a apucat de treaba si, in trei zile, a terminat de construit mica troita. A observat, insa, ca pe langa constructia facuta de el, un firicel de apa a aparut si s-a apucat sa sape un sant pentru ca apa sa se poata scurge.
Pentru ca era foarte cald si ii era sete, omul a baut din apa ce curgea si, vazand ca este rece si buna la gust, a pus intr-o sticla sa-i duca si mamei sale acasa sa-i dea sa bea si sa se spele pe fata. La numai o saptamana dupa ce a baut din aceasta apa, mama ciobanului s-a vindecat si a inceput sa zareasca lumina zilei, spune legenda.
Crestinii ortodocsi vin in aceasta zi la biserica pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei. Apoi, preotul ii stropeste pe credinciosi cu apa sfintita. Supersitiile populare spun ca in aceasta zi nu trebuie sa lucrezi sau sa faci treburi casnice, nu se spala si nu se calca rufe.
In prima vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de minunile săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Potrivit tradiţiei, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Acolo a întâlnit un bătrân orb care i-a cerut apă şi să-l ducă în cetate. Leon a căutat un izvor în apropiere, dar nu a găsit. Atunci a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: „Nu este nevoie să te osteneşti căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Urmând îndemnul Maicii Domnului, Leon a găsit izvorul din care i-a dat orbului să bea, apoi i-a spălat faţa, iar orbul şi-a recăpătat vederea.
De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele.
Creştinii ortodocşi vin la biserică în această zi sfântă pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. După ce sfinţeşte apa, preotul îi stropeşte pe credincioşi, în timp ce se cântă troparul, „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.
Credinţe din bătrâni
În satele de sub culmea munţilor, la adăpostul codrilor, departe de lume ( şi totuşi atât de aproape ), vrâncenii mai păstrează tradiţii şi obiceiuri vechi de sute de ani, transmise din generaţie în generaţie. Căci aceste tradiţii, portul popular şi folclorul local, duc mai departe spiritul acestor locuri în care au vieţuit Eroi de poveste, precum Baba Vrâncioaia şi cei şapte feciori ai săi… Cu agheasma luată de la biserică gospodarii stropesc animalele de povară, să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la pădure sau la câmp. Pentru a avea un an bogat, stropesc cu apă sfinţită şi păşunile, dar şi livezile şi grădinile. Ion Cosma, de 79 de ani ţine această zi aşa cum o făceau bunicul si tatăl lui, să aibă animale cu putere de muncă.
„Azi grijim animalele, ca în toate celelalte zile. Obiceiul de Izvorul Tămăduirii este să venim la ele şi, după ce le dăm mâncare şi apă, le stropim cu agheasmă adusă de la biserică, să fie sănătoase şi ferite de animalele sălbatice, care ne tot dau târcoale. Stropim şi păşunea, să se hrănească boii bine, să aibă putere să putem câştiga o pâine cu ei”, spune bunicul Ion Cosma.
Datinile şi obiceiurile sunt respectate cu sfinţenie
Credincioşii respectă cu sfinţenie mai ales anumite datini si obiceiuri, de la care nu se abat niciodată, de teamă să nu atragă piaza rea asupra casei, a familiei şi a animalelor din ogradă. Bătrânii spun că pe vremuri cine lucra in această zi era lovit de o boală din care nu îşi mai revenea până la moarte. „La noi în sat tradiţia este respectată cu sfinţenie, ca pe vremea străbunicilor şi bunicilor noştri. Astăzi nu se spală rufe, nu se calcă. Se spune că cine ţine sărbătoarea şi nu face treabă, are asigurat un loc în rai. Prima oară am auzit de acest obicei de la bunici, eram de-o şchioapă…”, spune Maria Ţăranu, din comuna Paltin.
„De Izvorul Tămăduirii se curăţă pomii de uscături, se greblează grădinile, se dă foc crengilor după care se stropeşte cu agheasmă, să fie rodul bogat. Mai ştiu un obicei de la mama mea care spunea că e bine ca astăzi în zori, sa te speli pe faţă cu rouă, să ai tot anul faţa curată şi tenul sănătos,” spune Drăguţa Miloiu.
Ţesutul este interzis
În ziua de Izvorul Tămăduirii nu se ţese nimic deoarece cu pânza ţesută în această zi nu se îmbrăcau nici morţii deoarece nu erau primiţi pe cealaltă lume. Nici Nela Chiru nu are curaj să se apuce de ţesut, dar pregăteşte ţevile cu lână pentru a doua zi. „La noi se spune că ce se începe azi, nu se mai termină niciodată. N-am crezut nici eu până nu m-am convins. Am auzit că o bătrână a început să ţeasă pânză pentru cămeşi, dar n-a mai apucat să termine, s-a îmbolnăvit şi a murit la scurt timp”, spune femeia. La sate există credinţa că această zi este pentru săpătorii de fântâni şi căutătorii de izvoare cea mai spornică din an, deoarece apele sunt zbuciumate si zgomotoase, fiind mai uşor de găsit. Cum se curăţă fântânile, ne-a povestit Dorel ţăranu, din comuna Paltin: „Se scoate toată apa din fântână, apoi mâlul de pe fundul ei. Se pun in loc două găleţi de nisip, se stropeşte cu agheasmă şi se aşează capacul la loc. Până a doua zi dimineaţa, fântâna este plin- ochi de apă.”
De Izvorul Tămăduirii se dă cep apelor
Tot acum se dă cep tuturor apelor, astfel încât să îşi astâmpere setea toţi oamenii care nu au avut parte de apa nici pe pământ, nici în viaţa de pe cealaltă lume. Tocmai de aceea, în prima vineri de după Paşti, se caută izvoare şi se curăţă fântânile, existând credinţa că în acest mod apa va rămâne îmbelşugată în fântâni tot restul anului.
Suratele îşi reînoiesc jurământul
Profesorul Ion Ghinoiu spune că fetele care s-au legat surate ( în a doua zi de Paşti ) îşi reînoiesc jurământul de Izvorul Tămăduirii. Ceremonia se repetă la aceeaşi dată, până la intrarea în joc a fetelor însurăţite care se sfătuiesc în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşesc tainele, nu se căsătoresc cu iubitul suratei, se ajută şi se apără reciproc până la sacrificiul suprem. (Janine VADISLAV)
In traditia populara, sarbatoarea este norocoasa si spornica pentru sapatorii de fantani. In aceasta zi, apele sunt mai zgomotoase, mai zbuciumate; de aceea, zgomotul apei ii ajuta pe fantanari sa gaseasca mai usor o sursa de apa- in gradina casei sau in zone de deal si de campie, pe ogorul lor.
In unele zone din tara, inca se mai pastreaza obiceiul ca in aceasta zi preotii sa mearga la izvoarele de apa pentru a le sfinti ca nu cumva sa sece sau sa permita adapostirea duhurilor rele prin preajma lor.
Sarbatoarea Izvorului Tamaduirii se tinea pentru mantuirea sufletelor, slobozirea izvoarelor mortilor, pentru a se deschide izvorul ploilor si vara sa fie umeda, pentru rodnicia plantelor, belsugul din casa, impotriva pietrei sau grindinei. Cu aceasta ocazie nu se muncea (cine lucra era lovit de o boala din care nu se mai destepta pana la moarte), nu se injugau boii (ca sa nu se imbolnaveasca si sa nu moara), nu se tesea nimica (cu panza tesuta in aceasta zi nu se imbracau nici macar cei morti, intrucat nu puteau fi primiti pe cealalta lume).
Se spunea ca femeile care lasau in biserica, peste noapte, in joia din Saptamana Luminata, un vas cu apa si il recuperau dupa slujba de vineri, aveau norocul de a se spala cu acea apa de numeroase necazuri.
Este ziua in care fiecare om trebuie sa bea cel putin o gura de agheasma mica, pentru a se vindeca si se reinnoi. Agheasma nu se bea decat pe stomacul gol! In caz contrar se considera ca ai facut un mare pacat chiar si daca ai atins un mic strop de buze.
Sursa: Somax TV Ziarul de Vrancea
