Se spune că în zilele pe când, Iosif și Maria fugeau cu pruncul lisus în brațe pentru a-l proteja de călăii lui Irod era o arșiță mare, iar lui Iisus i s-a făcut foame, Maica Domnului a coborât de pe asin, în deșert, pentru a-l hrăni.
În timp ce pruncul se hrănea la sânul ei…ochii Mariei erau plini de lacrimi și se gândea de ce oare acei oameni doreau să-i omoare fiul. A luat căciulița copilului și și-a șters cu ea lacrimile.
Căciulița s-a umezit și pentru a o usca, a pus-o pe un spin uscat. După ce a hrănit copilul, s-a pregătit de plecare dar când să ia căciulița, ce văzu? Minune!
Tulpina uscată a spinului se prefăcuse într-o plantă verde, iar în locul căciuliței apăruse o floare albă ca neaua, deschisă ca un potir de cristal. Așa s-a născut crinul alb o floare care adună în cupa imaculată primele lacrimi de rouă ale dimineții.
