Legendele despre misiunea de creștinare a Sfântului Andrei spun că acesta a fost trimis în tărâmurile lupilor, unde a fost însoțit și călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb.
Una dintre legendele culese în satul Ion Corvin, în apropierea căruia se află peștera în care a poposit apostolul, spune că Sfântul Andrei i-a creștinat pe strămoșii lui Zamolxe în cele nouă izvoare din vecinătatea peșterii. Majoritatea tradițiilor populare stabilesc o legătură între Sfântul Andrei și lupi. El ar fi avut darul de a vindeca răni, iar prin rugăciuni, „lega gura lupilor“, apărând oamenii și vitele lor. Lupul a fost întotdeauna considerat un simbol al dacilor, iar unele legende spun că Marele Lup Alb, căpetenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei.
Legenda spune că un preot al lui Zamolxis cutreiera pământurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, transmițând geto-dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Fără a fi în vârstă, avea părul și barba albe ca neaua, iar credința, curajul și dârzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni și de Zalmoxis însuși, ci și de fiare.
Zeul, dându-și seama de valoarea slujitorului său, îl oprește la el, în munți, pentru a-l avea aproape. Departe de oameni, preotul continuă să slujească cu aceeași determinare ca și înainte. În scurt timp, fiarele Daciei au ajuns să asculte de el și să îl considere conducătorul lor. Cel mai mult îl îndrăgeau lupii, căci aceștia erau singurii fără conducător, numai foamea ținându-i în haită. După un timp, Zalmoxis vorbește cu preotul său și decide că a venit timpul ca acesta să îl slujească în alt chip, astfel, îl transformă în animal. Însă nu în orice animal, ci în cea mai temută și mai respectată fiară a Daciei, într-un Lup Alb, mare și puternic, dându-i menirea să adune toți lupii din codri pentru apărarea tărâmului. Astfel, de câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor, era de ajuns doar să se audă urletul Marelui Lup Alb și, de oriunde ar fi fost, lupii săreau să îi apere pe cei care le deveniseră frați. Lupul Alb însă era și judecător, pedepsind lașii și trădătorii.
Într-o zi însă, Zeul îl cheamă din nou pe slujitorul său la el, de această dată pentru a-i da posibilitatea să aleagă, pentru ultima oară dacă vrea să rămână lup sau să redevină om. Cu toată mâhnirea pe care o poartă în suflet, știind ce vremuri vor urma, decide să rămână alături de Zeul său, sperând ca astfel să slujească mai cu folos ținutul și poporul său. Cu toată vigilența geto-dacilor, a lupilor și a Marelui Lup Alb, romanii reușesc să se infiltreze în rândurile lor, sădind în sufletele unor lași sămânța neîncrederii față de Marele Zeu. Astfel, unii daci încep să se teamă că Zeul nu le va fi alături în marea bătălie, iar trădătorii încep să omoare toți lupii ce le ieșeau în cale, în speranța că unul din aceștia va fi Marele Lup Alb, al cărui cap îl vor putea oferi romanilor în schimbul vieții lor. Lupii, câți au mai scăpat, fug în inima munților spre a nu mai reveni niciodată în ajutorul fraților ce îi trădaseră. Lupul Alb și Zalmoxis se retrag în Muntele Sacru, de unde vor privi cu durere în inimi cum geto-dacii vor fi înfrânți de romani din cauza trădării.
Sursa. http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/sfantul-andrei-i-legendele-dacice
