Remedii naturiste

Lidia Fecioru, leacul care face minuni: se bea obligatoriu înainte de culcare

 

 

 

 

Lidia Fecioru a prezentat, sâmbătă, la ”Adevăruri ascunse”, un leac pentru odihnă, pentru a avea un somn cât mai liniștit.

De asemenea, ne ajută foarte mult la partea digestivă.

“Se ia tinctură de propolis și se pun douăzeci de picături în jumătate de pahar de lapte. Se bea seara, înainte de culcare.

Este pentru a ne pune la punct pancreasul și tot ce înseamnă tractul digestiv.

De asemenea, e foarte bun pentru somn, pentru odihnă.

Dacă suportăm mai greu laptele, îl putem pune în orice ceai”, a spus Lidia Fecioru.

Lidia Fecioru, leacul zilei. Ce trebuie să faci dacă ai diabet

Îngroşarea vaselor de sânge înseamnă tromboze, înseamnă accidente ischemice şi multe alte probleme. De aceea, Lidia Fecioru recomandă o atenţie asupra sporită dar şi un leac.

Pentru acest leac, avem nevoie de cinci nuci pe care să le amestecăm cu o lingură de miere de tei, un vârf de scorţişoară şi puţină pudra de ghimbir.

“Se amestecă bine, se lasă o zi la frigider, apoi trebuie luat de trei ori pe zi, cu jumătate de ora înainte de masă, câte o lingură. Reţeta se ţine o luna”, a spus bioenergoterapeutul Lidia Fecioru la emisiunea Adevăruri ascunse, de la Antena 3.

Pentru diabet reţeta este următoarea:

“Luăm un termos de 1 litru şi punem în el apă fierbinte. În acea apă fierbinte punem 10 grame de rădăcina de brusture mărunţită şi lăsăm astupată timp de 10 ore în termos.Apoi, totul se trece prin sită şi se pune într-o sticlă la rece”.

Lidia Fecioru recomandă celor care au diabet să consume acest leac timp de o luna de zile.

 

Sursa: Stiri si intamplari reale