Remedii pentru artrită
Cercetările recente în rândul bolnavilor de artrită au dovedit efectul antiinflamator al pulberii de măceşe. Bolnavilor care li s-a administrat câte o linguriţă de pulbere de măceşe pe zi, li s-a îmbunătăţit simţitor starea de sănătate prin diminuarea durerilor şi şi prin ameliorarea mobilităţii articulaţiilor cu 25% , în comparaţie cu suferinzii de artrită care au urmat un tratament clasic. Un tratament similar s-a dovedit benefic şi în cazul osteoartritei. Măceșele sunt eficiente și în cazul alergiilor . În acelaşi timp, datorită efectului antiinflamator, ceaiurile de măceşe, ca şi pulberea, sunt indicate în tratarea bronşitelor, astmului şi alergiilor. În aceste cazuri, tratamentul este mai blând, nu afectează mucoasa gastrică şi nu cresc riscul îmbolnăvirii de ulcer, în comparaţie cu unele antiinflamatoare clasice.
Măceșele vindecă virozele
În perioada epidemiilor, infuziile de măceşe, la fel şi pulberea, se luptă cu virusurile şi combat efectele febrile. Se consumă câte trei ceaiuri pe zi, iar pulberea de măceşe (două-trei linguriţe) se poate adăuga în iaurt, în supe sau compoturi.
Preventiv, se administrează câte un vârf de cuţit de pulbere sau de fructe uscate şi zdrobite, de mai multe ori pe zi.
Efecte calmante şi antidepresive
Cu toate că infuzia de măceşe este energizantă, atunci când se administrează cu moderaţie, aceasta are efect calmant şi reduce puterea stresului. De asemenea, sub formă de infuzie, măceşele atenuează senzaţia de greaţă, durerile de cap, infecţiile urinare şi stările febrile. În acest caz, infuzia se prepară dintr-o linguriţă de fructe la o cană cu apă clocotită. Fructele se infuzează timp de 10-15 minute, apoi ceaiul se strecoară şi se bea.
Măceșele protejează inima
Substanţele antiinflamatoare şi antioxidanţii conţinuţi de măceşe joacă un rol protector pentru inimă şi pentru aparatul cardiovascular. Infuzia de măceşe ajută la scăderea tensiunii, reduce efectul colesterolului “rău” şi diminuează inflamaţia vaselor de sânge.
Măceșele sunt bune pentru afecţiunile digestive
Preparate tot sub formă de infuzie, măceşele sunt benefice în problemele de stomac: spasme, iritaţii, diaree , constipaţie şi în diferite boli intestinale.
Măceșele sunt aliatele siluetei
Datorită acizilor şi pectinei, măceşele au efect diuretic şi laxativ. De aceea, specialiştii au dovedit că aceste fructe sunt aliatele voastre sigure când vreţi să scăpaţi, repede, de povara câtora kilograme. Totodată, infuzia (câte trei căni pe zi)este benefică şi în afecţiunile renale sau în caz de constipaţie.
Măceșele, dușmanii cancerului
Gama de antioxidanţi, flavonoidele, polifenolii şi toate substanţele active din compoziţia măceşelor au capacitatea să prevină anumite forme de cancer. Teste de laborator, efectuate în mari laboratoare din lume, au constatat că, dintr-un grup 18 plante bogate în antioxidanţi, într-un clasament, măceşele ocupă primul loc, fiind urmate de păducel, de lămâie, de ceaiul verde şi de pătrunjel.
Bine de ştiut:
Când preparaţi pulberea de măceşe, eliminaţi sâmburii şi mai ales perişorii, pentru a evita efectele lor negative asupra aparatului respirator!
„ Pe lângă efectele diuretice, testate în timp, măceşului i s-au atribuit şi alte puteri terapeutice importante: menţine buna funcţionare a vaselor capilare şi normalizează circulaţia sângelui. Totodată, ceaiul combate anxietatea, greţurile, palpitaţiile, viermii intestinali şi creşte secreţia biliară, fapt care-l recomandă în afecţiunile ficatului. Mai mult, fiind foarte bogate în vitamina C (1500 mg/100), măceşele sunt un aliat de nădejde în creşterea imunităţii, susține Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competențe în fitoterapie și nutriție în Studiul ” Măceșele și puterea de revigorare”:
La prepararea ceaiurilor, nu folosiţi vase şi linguriţe din metal.
Infuzia de măceşe
Ingrediente:
Două linguri de măceşe proaspete sau o lingură de măceşe uscate zdrobite şi o cană cu apă clocotită.
Cum se prepară :
Fructele se pun într-o cană de porţelan , iar deasupra se toarnă apa clocotită. Ceaiul se lasă la infuzat timp de 15 minute; după aceea, leacul se strecoară şi se bea călduţ.