În lumea în care trăim, falsitatea e majoritară. Adevărul se stinge cu fiecare secundă, cu fiecare minciună ce stoarce şi ultima fărâmă de omenie ce abia mai respiră.
Oamenii falşi promit uşor. Şi la fel de uşor te dezamăgesc. La fel de uşor îşi pierd integritatea. Suntem obligaţi să fim falsi? Nu, dar respectul trebuie să existe. Şi respectul nu înseamnă a minţi, sau a fi prietenos dacă nu simţi nevoia. Respectul înseamnă adevăr şi o bună creştere.
Dacă ai şti cât de falşi sunt oamenii din jurul tău, ai alege, oricând, singurătatea. Şi asta fără niciun regret. La ce folos să exist printre oameni dacă nu există adevăr, corectitudine, loialitate, bunătate?
Oamenii din ziua de azi sunt snobi…snobi de crapă pietrele. Ei arată cu degetul spre cei ce sunt asemenea lor, sau spre cei care greşesc diferit faţă de ei. Uită-te bine la cei din jurul tău. Crezi că toţi îti sunt prieteni? Crezi că tuturor le pasă de tine? Nu crezi, oare, că cel puţin unul, te pândeşte să faci un pas greşit pentru a te putea comenta şi judeca?
Sunt oameni care se bucură de durerile altora. Sunt oameni incapabili de a-şi trăi viaţa şi urăsc binele şi frumosul din viata altora. Ipocrizia, egoismul, răutatea, pupincurismul sunt însuşiri ce, din păcate, domină globul pământesc.
Oamenii aleg să fie niste monştri deghizaţi în turtă dulce…până îţi trântesc turta în cap, vărsându-se amarul din ea. Şi tu rămâi cu dezamăgirea şi gustul amar în privinţa oamenilor.
Ce rămâne de făcut? Să rămai singur, liniştit, împăcat cu propria-ţi conştiintă, dar cu tristeţea de a fi izolat?! Să porţi o mască laolaltă cu ceilalţi, cu alinarea de a fi integrat? Tu decizi dacă să te ruşinezi, sau nu, de felul în care decizi să fii!
