Cine nu a văzut faimoasele pietre vii și piramdele din Vâlcea, trebuie să o facă cât mai repede cu putință. Conglomerate formate în urmă cu peste 5.000 de ani, acestea au o înălţime de 80 de metri și uimesc pe oicine.
Formate de natură
La doi pași de comuna Costești, pe drumul național ce leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu, la prima vedere privirea îți este atrasă de niște bolovani.
Potrivit specialiștilor, aceștia ar fi aparut pentru prima dată în urmă cu șase milioane de ani și se spune că sunt pietre vii, care se nasc și cresc după fiecare ploaie.
Interesant este faptul că pietrele nu sunt construite de om, ci de natură, în urma ploilor și a topirii zăpezilor.
Potrivit credinței populare, aceste formaţiuni geologice au o putere incrediblă, și îi protejează pe cei care le mângâie şi le udă.
De altfel, locuitorii zonei i-au procurat un “talisman”, trovanţi de dimensiuni mai mici putând fi admiraţi şi în curţile sau grădinile acestora.
Sursa: Respect și prietenie