Friptura de miel este una dintre mâncărurile vedetă ale mesei festive de Paște, poate fi gătită în diferite feluri, însă pentru a fi suculentă și gustoasă, trebuie să fie pregătită în funcție de câteva mici secrete. Iată cum să faci o pulpă de miel la cuptor ca la carte.
Ingrediente:
1 pulpă de miel de 2 kg
3 linguri de muștar
2-3 crenguțe rozmarin
6 căței de usturoi zdrobiti și curățați
4 linguri unt la temperatura camerei
Piper negru
1 lămâie tăiată pe jumatate
1 pahar vin alb
Mod de preparare:
Pentru început se pregătește cu mare atenție pulpa de miel. Cu ajutorul unui cuțit ascuțit se fac câteva incizii, de aproximativ 2 cm adâncime, prin grăsimea care acoperă partea de sus a pulpei. Într-un mixer se amesteca 1 lingură de muștar, frunzele de rozmarin și cățeii de usturoi, până se obține o pastă consistentă, apoi cu ajutorul degetelor se adaugă în tăieturile din carne.
Cele două linguri de muștar rămase se amestecă împreună cu untul, până se obține un amestec omogen, ce va fi întins pe toată suprafața pulpei, după care se asezonează cu piper. Se așează mielul pe o tava, cu partea mai grasă în sus, peste care se stoarce jumătatea de lămâie și se bagă la cuptorul preîncălzit timp de 60-90 de minute. După primele 15 minute se lasă focul mai încet. La fiecare aproximativ 20 de minute se unge pulpa cu vin și sosul din tavă, adăugând totodată mai mult vin, dacă este cazul, pentru a menține lichidul din tavă.
După ce s-au scurs minutele indicate, se scoate tava din cuptor și se lasă friptura la temperatura camerei timp de 15-20 de minute. Se taie apoi în felii de 2 cm grosime, se decorează cu crenguțe de rozmarin și se aranjează pe un platou.
Pofta buna!
Sursa: EA.md