Mesajul Eugeniei Predoaica este unul dur, direct și sincer. Întoarsă în țară după câțiva ani petrecuți în străinătate, femeia a hotărât să își deschidă o mică afacere familială și să rămână pe plaiurile românești. Ușor de zis, greu de făcut s-a dovedit inițiativa Eugeniei și supărată, dezamăgită, plină de furie împotriva sistemului administrativ românesc posta zilele trecute pe pagina sa personală, dar și prin grupurile de pe Facebook un mesaj pentru toți românii plecați peste hotare:
Români din diaspora nu vă întoarceți acasă, în România!
„Nu aveți ajutor și nu este disponibilitate pentru o eventuală implicare a voastră din partea nimănui, tot ce auziți despre ajutoarele care vi se dau pentru a vă întoarce sunt minciuni, tot cei de sus își umplu buzunarele. Vă spune acest lucru o româncă întoarsă în țară după 6 ani munciți în Italia. M-am întors în România să îmi deschid o afacere proprie dar după 10 luni deja regret și am hotărât să mă întorc în străinătate unde mi se oferă toate condițiile pentru a munci, a trăi, a mă bucura de viață. Nu veniți în România, vă veți minuna și îmbolnăvi când veți vedea câtă corupție, câtă indiferență, câți analfaneți cu funcții și cu diplome de genii stau prin sistem pe posturi cheie și care îți acordă atenție numai dacă ești dispus să le deschizi ușa cu plicul!
M-am săturat să mă lovesc de oameni care pentru a-mi aproba ceva așteaptă daruri, șpagă sau ce naiba ar mai dori… Numai incompetență și numai corupție, de astea te lovești în sistem când încerci să îți deschizi ceva privat în România.
Poate dacă aș fi avut vreo cunoștință, vreun unchi, vreo mătușă sau altă rudă sus-pusă, dacă aș mai fi avut și un plic mare plin cu euro, acum aveam făcute toate actele necesare să îmi deschid activitatea, așa aș fi putut și eu să muncesc în România pe cont propriu, că doar așa se poate! M-am întors să muncesc, nu să fur, nu să stau în ușa primăriei la cerșit dar ca să muncești cinstit în România trebuie să plătești bani grei în ziua de astăzi.
Îi sfătuiesc pe toți românii din străinătate care sunt ademeniți cu tot felul de Startup-uri și de programe guvernamentale, nu veniți oameni buni, nu vă întoarceți, nu credeți toate minciunile lor! Veniți doar dacă aveți bani și sunteți dispuși să-i aruncați pe fereastră dând șpăgi în stânga și-n dreapta. Eu regret amarnic că m-am întors în România din străinătate, măcar acolo câștigam cinstit o pâine și eram sigură pe ziua de mâine, aici, în țară, mori încet, încet, cu zile și nu se uită nimeni la tine. Nu faceți greșeala mea, nu-i credeți, nimeni nu vă ajută cu nimic, statul e corupt și putred de la micii primari de prin sate până la cei de sus, toți așteaptă bani, toți merg pe interesul personal, numai promisiuni dar de ajutat nimeni nu te ajută, nici măcar atunci când îți ceri dreptul tău.
Spun tuturor românilor din diaspora care încă se mai gândesc să se întoarcă acasă și să investească, pentru mine personal întoarcerea în România a fost și rămâne o mare și gravă greșeală pe care am făcut-o, am investit tot iar acum sunt furată, jefuită, mințită de statul român.
Taxe, impozite dar și mită de nu reușești să mai faci nimic pentru tine. Nu veniți acasă decât în concedii iar atunci când veniți încercați românilor să nu cheltuiți nimic aici, în România, făceți-vă cumpărăturile și investiți acolo, în străinătate, tot ce cheltuiți aici merge în buzunarele corupților pentru salariile lor colosale și beneficiile care și le-au impus singuri.
Rămâneți acolo unde sunteți, că vă e mai bine. România va rămâne de acum doar o amintire dureroasă pentru mine!”
Sursa: Virale.ro