Minunile există și sunt la un pas distanță de noi. Trebuie doar să credem în ele și imposibilul devine posibil. Ori de câte ori treceți printr-o situație ce pare că nu are ieșire, citiți rugăciunea sfintei Rita, patroana cauzelor imposibile și veți rămâne surprinși să vedeți cum toate problemele dumneavoastră se transformă în bucurii și împliniri.
Ajută femeile prinse în căsătorii nefericite să-și găsească scăparea
Sunteți prizoniera unei căsnicii grele? Victima unor abuzuri? Vă simțiți într-un cerc vicios ce nu are ieșire? Citiți cu toată dragostea rugăciunea sfintei Rita, care, deși face parte din ritul romano-catolic, este venerată de credincioși din toată lumea. Atenție! Novena se face 9 sau 15 zile, în fiecare joi.
„Sub povara durerilor şi a încercărilor, alerg la tine, o Sfântă Rita, care eşti numită Sfânta imposibilului, la tine vin cu mare încredere ca să ma ajuţi în necazul de faţă (se spune necazul). Te rog, eliberează-mi inima de focul încercărilor, căci pretutindeni e înconjurată de strâmtoare.
Ia-mă sub ocrotirea dragostei tale şi opreşte izvorul lacrimilor mele, căci toată oboseala mea a fost zadarnică. Pentru a-mi câştiga numai o rază de mângâiere mă încredinţez ţie (se spune necazul). O, tu Sfântă Rita, care eşti avocata cazurilor disperate şi grave, nu este posibil ca numai eu să nu fiu ascultat(ă) şi să nu găsesc la tine mângâiere şi ajutor.
Tu îi ajuţi pe toţi cei care aleargă cu încredere la tine. Ascultă-mă şi pe mine şi împlineşte-mi cererea, atât de miraculos cum numai tu ştii să o faci.
Învredniceşte-mă şi pe mine a-ţi cânta imnul tău de laudă, de mulţumire şi de recunoştinţă. O, Sfântă Rita, ştiu că păcatele mele sunt piedica împlinirii cererii mele, de aceea te rog, o Sfânta Rita, cere de la Atotputernicul Dumnezeu harul unei sfinte spovedanii, cu o părere de rău perfectă şi o hotărâre sinceră de îndreptare.
Ajută-mă să obţin de la Iisus, iertarea păcatelor mele şi aşa, prin mijlocirea ta, o Sfânta Rita, împlinirea cererii mele. Ca drept recunoştinţă, voi răspândi evlavia faţă de tine tuturor sufletelor disperate şi necăjite. În tine îmi pun toată încrederea mea, Sfântă Rita, roagă-te pentru mine acum şi pururi şi-n vecii vecilor”.
Nu uitați! La sfârșitul rugăciunii, mergeți la icoana sfintei Rita și duceți în semn de mulțumire, trandafiri.
Sursa: Secretele