Proprietățile benefice ale sfeclei de culoare roșie sunt cunoscute înca din antichitate.
Paracelsus a fost omul care a utilizat-o în pastile pentru diferite boli.
Sfecla rosie a fost o legumă foarte populară în lume și oamenii au folosit-o pentru a trata diverse boli. Chinezii mâncau sfeclă rosie pentru că ei credeau că aceasta are puterea de a intări inima și de a purifica sângele.
Grecii o foloseau pentru a reduce febra, iar în Europa a fost recomandată pentru persoanele care nu puteau mânca alimente solide.
Puțin diferită este credința românilor, și anume, că atunci când un bărbat și o femeie mănâncă din aceeasi sfeclă rosie, dispare orice element de iubire dintre ei.
Consumul de sfecla roșie este recomandat femeilor atunci cand sunt la menopauză, pentru că este o sursă bogată de magneziu, zinc, iod, calciu, nitrați naturali și sodiu.
Trebuie să știți că sfecla roșie este numărul 1 când vine vorba de purificare. În acest scop, aveți posibilitatea să beți suc de sfeclă roșie combinat cu suc de lămâie sau suc de sfeclă proaspat stors cu suc de morcovi.
Sfecla roşie este o sursă bogată de vitamina A, vitamina C , acid folic, calciu, potasiu şi fier.
Consumul de suc de sfeclă este benefic celor care au probleme cu tensiunea arterială şi au un nivel crescut de zahăr în sânge.
Conţinutul mare de potasiu ajută la eliminarea crampelor musculare şi la normalizarea activităţii cardiace. Sucul de sfeclă roşie este recomandat ca terapie alternativă pentru cei care suferă de boala ficatului gras nonalcoholic.
Are un conţinut mare de nitraţi, ceea ajută la menţinerea masei musculare şi îmbunătăţirea performanţelor sportive.
Sunt studii care sugerează că sucul de sfeclă roşie poate ajuta în tratarea disfuncţiilor erectile.
Conţinutul mare de vitamina C face din sucul de sfeclă un antioxidant puternic şi stimulează producţia de colagen.
Sucul de sfeclă roşie are şi câteva contraindicaţii, mai ales dacă este consumat în exces.
Persoanele cu tensiune arterială scăzută ar trebui să consume sucul de sfeclă cu moderaţie.
Sfecla are un conţinut ridicat de oxalaţi – substanţe naturale care formează cristale în urină, ceea ce duce la formarea pietrelor la rinichi.