Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a...
Tag - credinta
Rugăciune mare care se spune când ești strâmtorat și în lipsuri, la vreme de întristare și necaz mare! Maica Domnului, ajută și de această...
1. Primul lucru pe care trebuie să-l păstrați în secret sunt planurile de viitor. Nu spuneți nimănui până planurile nu se vor...
Pasind inlauntru, fa-ti semnul Sfintei Cruci si, alungand toate grijile desarte, cu mare evlavie rosteste aceasta rugaciune:...
– Gheronda, în ultima vreme am probleme cu inima, și mă tem să nu pățesc ceva. Nu te teme, toți trebuie să avem ceva, pentru că...
Rugăciune ce te ferește de rele și pagube și-ți aduce reușită în viață, liniște și alinare! ” O, Preasfântă şi Preanevinovată Maică...
Când ne simţim depăşiţi de probleme, mulţi dintre noi luăm decizii pripite. Fără să ne întrebăm, totuşi, dacă vom putea trăi cu ele...
Șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară din Spitalul Judeţean Timişoara şi unul dintre cei mai buni doctori în microchirurgie din...
Lista cu meniul zilnic de pe parcursul unei întregi săptămâni provine de la schitul Poiana Maicilor, care ţine de mănăstirea Durău...
A fost odată un băieţel care şi-a dorit foarte mult să întâlnească un înger. Auzise el că îngerii sunt frumoşi şi buni, şi, într-o...
-Părinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul invidios? -De la diavol vine, de unde din altă parte?! Ce vă spuneam eu până acum...
„Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă...
Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o...
Iubirea cea adevărată şi neschimbătoare, care ne este poruncită de Dumnezeu, poate să fie pusă în lucrare şi să aducă roade. Toate...
,,Privesc spre semenii mei care au uitat să mulțumescă lui Dumnezeu pentru un nou răsărit, pentru sănătate, pentru mesele îmbelșugate, sau...
“Fiule, sa nu uiti ca totul ni se intoarce!” (2 minute de citit pentru o intelepciune de-o viata) „Au fost, s-au dus si au revenit...
Dacă crezi că cineva îți vrea răul și lucrează cu farmece asupra ta, atunci nu te duce și tu la vrăjitoare! Biserica nu este de...
În fiecare zi o măicuţă din Slobozia îmbracă peste veşmintele călugăreşti, halatul de medic. Maica Paraschiva Cornea îngrijește...