Un bătrânel și o bătrânică trăiau împreună într-o casă micuță în partea de sus a unui deal. Se cunoșteau de când erau copii și erau căsătoriți de mai bine de 40 de ani.
În fiecare dimineață, omul mergea cu bicicleta până în piață pentru a cumpăra alimente pentru a doua zi, în timp ce femeia rămânea acasă pentru a se ocupa de grădinărit și curățenie. Nu aveau mulți bani, așa că trăiau cu multă pâine și legume fierte. Totuși, erau întotdeauna recunoscători pentru ce aveau și… cel mai important erau recunoscători pentru că se aveau unul pe altul.
dată pe săptămână, după cina obișnuită, cei doi se așezau lângă sobă și mâncau câte o bucățică de plăcintă cu cireșe. Acesta era singurul lux pe care și-l puteau permite și unul dintre cele mai bune momente din viața lor – împărtășeau povești și se bucurau de puțină liniște cu desertul lor preferat în mână.
Destul de ciudat, însă bărbatul iubea doar crusta de plăcintă; acel aluat delicios, care avea doar un strat foarte subțire de cireșe. Femeia, pe de altă parte, mânca doar umplutura de cireșe. Așadar, putem spune că împărțeau plăcinta în mod egal și ambii erau fericiți.
Modul în care mâncau plăcinta era o reflectare asupra vieții lor împreună, felul în care cei doi se completau reciproc și se înțelegeau de minune.
Într-o zi de iarnă foarte dificilă, bătrânul s-a îmbolnăvit de pneumonie. Cei doi au fost nevoiți să își folosească toate economiile pentru pastile și medici… însă, după câteva zile, au primit vestea că nu poate fi salvat.
Când a fost adus acasă, femeia nu l-a părăsit pentru nicio clipă. Tot timpul stătea la căpătâiul patului, în camera slab luminată, cu ochii ațintiți asupra lui.
“Am ceva să îți spun.” – a spus el încet, într-o seară, luând în mâinile lui firave mâna soției sale.
“Ce este, dragul meu?” – l-a întrebat ea cu lacrimi în ochi.
“Te iubesc foarte mult.” – a fost răspunsul lui sincer.
“Ei, știu asta…” – a spus ea printre suspine. “Și eu te iubesc” – a adăugat bătrânica.
“Singurul lucru pe care mi l-am dorit constant în viața mea a fost să te fac fericită. Sper că am reușit asta. Și, dragă, te rog să nu fii supărată pe mine… dar te-am mințit toată viața mea.”
Bătrânica, speriată, rămâne cu ochii ațintiți asupra lui:
“Știi… mie nu prea îmi place aluatul de plăcintă.” – a spus el încet, zâmbind.
Pentru o clipă femeia a amuțit.
“Atunci de ce…” – a reușit să spună, apoi a fost întreruptă de el:
“Pentru că… mă bucuram atât de mult să îți ofer ceva ce știam că îți place la nebunie… chiar dacă era vorba despre un simplu desert. Atât îmi puteam permite…” – a adăugat bărbatul.
În încăpere a fost tăcere pentru câteva secunde… cei doi se uitau unul la celălalt, zâmbind. Ea a coborât capul pe pieptul lui și l-a luat în brațe:
“Oh, dragul meu soț. Suntem o pereche. În toți acești ani am încercat să te fac fericit spunând că îmi place umplutura de cireșe… când eu prefer de fapt crusta.” – a spus femeia.
