Sfaturi utile

Un medic de familie spune în sfârșit adevărul despre biletul de trimitere. Iată ce nimeni nu a îndrăznit să spună

 

 

 

 

Pe parcursul vieții, fiecare dintre noi are nevoie măcar de câteva ori de un medic de familie, iar una dintre cele mai des întâlnite probleme este cea a biletului de trimitere de la medicul de familie către alți medici de specialitate, dacă apare o afecțiune de sănătate mai gravă.

Medicul Otilia Țigănaș a explicat pe blogul ei, pas cu pas, tot ce trebuie să știm despre acest bilet. Iată ce spune ea:

„Nu există serviciu medical gratuit, întotdeauna cineva îl plăteşte. Faptul că tu eşti examinat undeva fără să scoţi bani din portofel, nu înseamnă că e gratis, lipsit de costuri, ci că altul decât tine plăteşte respectiva muncă. Adică asigurările. Iar asigurările au fix atâţia bani câţi ai depus, cotizând, tu şi familia ta. Sigur… dacă sărim generos peste fraudele marilor contracte, dar ăsta-i alt subiect.

În lumina celor spuse mai sus, „Biletul de trimitere” este și un instrument fianciar în sistemul de asigurări. De ce? Fiindcă medicii specialişti, spitalele, adună aceste bilete, iar pe baza lor sunt plătiţi. Li se plăteşte consultaţia pe care v-o oferă. Deci el, biletul de trimitere, este și un fel de „CEC” semnat de medicul de familie.

Medicul de familie, parafând trimiterea, garantează în ochii asiguratorului, faptul ca acea consultaţie chiar este necesară. Conform legii şi a logicii, medicul de familie eliberează un bilet de trimitere, (adică semnează aşa zisul CEC prin care Casa de Asigurări îl va plăti pe specialist), doar „Ca urmare a unei concluzii medicale proprii”. Nu la cererea nevestei tale, nici fiindcă a zis cardiologul sau ortopedul să „soliciţi” bilet.

„Totuşi vă rog să priviţi biletul de trimitere, în regimul asigurărilor, ca pe una strict pragmatică. Medicul de familie semnează, dând un bilet de trimitere, că acel consult de specialitate chiar este necesar. Iar bazat pe parafa lui, Asigurările îi virează specialistului banii. E cam ca la daunele maşinilor şifonate în accident şi plata asiguratorului. Degeaba-i ceri ăluia cu expertiza să bage-n reparaţii şi oglinda retrovizoare (care fusese crăpată acu un an), fiindcă el nu o s-o bage. Sau, dacă o bagă, practic îl fură pe asigurator împreună cu tine.

Mi s-au pus pe FB câteva întrebări, răspund la trei.

1. Valabilitatea biletului de trimitere este 30 de zile de la data emiterii. Deci, odată cu schimbarea lunii calendaristice, valabilitatea nu se pierde. Un bilet emis în 27 iulie este valabil până în 26 august.

Excepţie fac trimiterile pentru boli de nutriţie, diabet şi cancer care sunt valabile 90 de zile.

2. Nu se fac trimiteri concomitente la doi specialişti din aceeaşi specialitate, în numele dreptului la a doua opinie. Nu, fiindcă asigurarea acoperă doar o opinie, dar şi asta numai la specialiştii care au contract CAS. Iar eventuala trimitere la al doilea specialist, se va face doar dacă primul „a clacat” cu tratamentul sau diagnosticul. Nu doi deodată, ca să-i poţi compara.

3. Scrisorile medicale către medicul de familie, emise de specialişti în sistem privat, fără contract CAS, nu sunt valabile!! Nu ne putem folosi de ele în asigurări. Degeaba e prof universitar, somitate medicală de necontestat, dacă nu are contract CAS. Scrisoarea lui către mine nu este valabilă. De ce? Fiindcă prima rubrică obligatorie a unei scrisori valabile, este „numărul de contract CAS”. Și, aşa cum banca nu-ţi dă bani fără documente legale, chiar dacă duci o fiţuică semnată de Preşedintele României, aşa nici noi nu putem onora scrisori din afara sistemului. Iar la final şi ca să opresc eventuala avalanşă de comentarii, vă reamintesc ce fac eu, scriindu-vă: vă INFORMEZ nepătimaş cum stau lucrurile. Nu comentez dacă e bine sau rău, dacă se respectă sau nu. Și nici n-am de gând să-mi deturnez seria de informări cu dialoguri nesistematizate despre ce-i de făcut ca să fie mai bine. Nu. Mă limitez doar la CUM ESTE ACUMA” a precizat medicul specialist.

 Sursa